GÂNDUL MEU. Cine mai e și Paul McCartney ăsta?

GÂNDUL MEU. Cine mai e și Paul McCartney ăsta?
Publicat: 12/01/2015, 08:49

Dacă nu știi cine e Paul McCartney, nu îți meriți urechile.

Pare-se că fanii rapper-ului Kanye West nu și-au pus o dorință colectivă la trecerea dintre ani de-a avea o cultură mai vastă în 2015, de vreme ce au oferit primul epic fail al anului pe Twitter.

În momentul când au auzit colaborarea dintre idolul lor și Sir Paul McCartney, admiratorii lui West s-au întrecut în a intra pe Twitter și a lăsa în urmă nedumeriri și laude.

@DuesNice: ‘Kanye has a great ear for talent. This Paul McCartney guy gonna be huge.”

@percyBlacksom: ‘Who is Paul McCartney? He boutta blow up thanks to Kanye!!!”

@CurvedDaily added: ‘This is why i love Kanye for shining light on unknown artists.”

OVOJosh: ‘I don”t know who Paul McCartney is, but Kanye is going to give this man a career with this new song!!”

@abishmathew ‘Usher found Justin Bieber. And now Kanye found Paul McCartney. He gonna be huge!’

Deci noua generație n-are habar cine e Sir Paul. Ok. N-o să vină nicio Apocalipsă doar pentru că puștii din ziua de azi n-au auzit de Beatles. Și nu ești neapărat prost dacă nu venerezi muzica „veche”. Dar ca om care a copilărit în anii ”90, eu pot numi cu ușurință piese ale unor muzicieni care nu aparțin anilor ’90, ca Robert Johnson, Willie Dixon, Thelonious Monk, Dizzy Gillespie, Elvis, Led Zeppelin, Smashing Pumpkins, Janis Joplin și alții… și… și textul ăsta ar putea continua.

Adevărul e că atunci când blamezi neștiința unor copii cu atâta ură, așa cum a făcut-o presa de peste Ocean, ești, la rândul tău, un ignorant. Cele câteva tweet-uri apărute în urmă cu câteva zile în care o mulțime de puști de 12-13 ani se întrebau cine e Paul McCartney au fost reale, da. Însă avalanșa care a urmat după a fost pur și simplu ceea ce americanii numesc „mass trolling”. Presa lor a știut. Însă asta nu i-a împiedicat pe comentatorii lor să folosească avalanșa aia pentru a ponegri și a eticheta: adolescenții sunt proști, prăpastia dintre generații e reală, lumea e pe sfârșite dacă tinerii nu știu cine Paul McCartney, generația asta e stricată. Sigur, mulți jurnaliști, bloggeri și comentatori au precizat în textele lor, la un moment dat, că e imposibil să știi care tweet-uri sunt serioase și marcă a realei ignoranțe și care sunt reacția neserioasă la primele, dar asta a venit doar după ponegrire.

Comentatorii lor nu s-au mulțumit doar să ponegrească, au crucificat, au publicat exemple de tweet-uri ignorante fără să șteargă numele, lăsându-i astfel pe copii pradă cyber-bullying-ului. E și cazul unei fete al cărei tweet a fost preluat de majoritatea publicațiilor care s-au mirat de prostia generației din ziua de azi. Potrivit declarațiilor mamei ei, în urma reacțiilor pline de ură pe care le-a primit succesiv pe Twitter și în viața reală, fata a încercat să-și ia viața.

Trebuie să mori doar pentru că ai 12 ani și nu știi cine e Paul McCartney?

„Dar copiii de astăzi au acces la toată istoria muzicii, deci cum e posibil să nu știe cine e Paul McCartney?”, o să zici tu. Păi. E simplu: mulți dintre ei nu au niciun fel de motiv să rezoneze cu anumite perioade muzicale, așa că – într-un fel – la 12 ani e normal ca 40% dintre ei să nu fi auzit (încă) de anumiți artiști. Și-apoi tu câte piese poți numi din repertoriul unor artiști care nu fac parte din timpul tău? Câte piese de-ale lui Willie Dixon sau Robert Johnson poți numi? „Dar Dixon și Johnson sunt niște necunoscuți, nu sunt legende, ca Paul…”, o să zici tu. Păi da. Nu sunt. Tocmai. Artiști ca Paul McCartney, Elvis, Rolling Stones, Led Zeppelin sunt copii ale altor artiști, de la care au „împrumutat”. În timp ce Rolling Stones sunt cinstiți și recunosc că le datorează totul artiștilor blues precum Muddy Waters. Led Zeppelin, pe de altă parte, au avut parte de o grămadă de procese pentru copyright infringement intentate de artiștii blues de la care au „împrumutat”. Îi urâm pe puști pentru că nu știu cine e Paul McCartney, dar nu ne pasă că nu știu numele celor de la care a pornit totul – artiști a căror influență a fost mult mai mare decât cea a Beatles sau a Rolling Stones – pentru simplul motiv că fără ei nu ar fi existat niciodată Beatles sau Rolling Stones. Sau Paul McCartney. Muddy Waters cânta prin 1970-și-ceva: „The blues had a baby and they named it rock n roll”. Nimic mai adevărat. Să nu știi lucruri ca astea e un păcat mult mai mare decât să nu știi cine e Paul McCartney.

Și-apoi, la 12-13 ani nici noi nu dădeam doi lei pe artiști ca Glenn Miller, Jimi Hendrix sau Peggy Lee. Oh, stai. De fapt, nici nu știam cine sunt! Sunt sigură că și bunicii noștri erau indignați când dădeau radioul mai tare la orice piesă a lui Aurelian Andreescu și noi începeam să îngânăm în paralel cine știe ce cântec la modă. Dar nu s-au dus niciodată la mașina de scris să scrie un text plin de ură în care să ponegrească copiii de 12 ani pentru că nu știu cine e Aurelian Andreescu. Sau Peggy Lee. Au strâns din dinți și ai luat-o ca atare. Așa cum și noi o să strângem din dinți când copiii noștri vor crește preferând muzica copiilor Rihannei și a lui Jay-Z și strâmbând din nas când o să dăm radioul mai tare la Tom Waits, GNR sau Janis Joplin.

E reconfortant să te gândești că unii artiști sunt timeless, dar nu e greu nici să-ți imaginezi că un puști din anul 2090 le va gropz-ui (Gropz va fi platforma socială nr. 1 în 2090) prietenilor lui virtuali: „So hoo is diz Pawl Mickhartni dude? LOLOLOLOL #tbt #tbttbt” E trist să te gândești că toată muzica bună precum cea a Beatles-șilor va ajunge – în cele din urmă – să fie uitată, dar așa stau lucrurile – muzica e până la urmă o bestie vie, nu un muzeu. Se poate și mai rău, oricum. Gândiți-vă la cum se simt fanii legendelor jazz-ului în momentul ăsta în care noi dezbatem crima de-a nu ști cine e Paul McCartney.

Așa că în loc să urâm și să ne lamentăm că puștii de 12 ani nu știu cine a scris „Me and Bobby McGee” și „All the world is green”, ce-ar fi să sucim abordarea și mai degrabă să ne bucurăm că puștii iubesc muzica, în general? Cu toate tehnologia pe care o au pe mână e o minune că mai au răbdare să asculte muzică. Dacă aș avea 12 ani acum, probabil aș sta închisă în dormitor, verificându-mi feed-ul de Reddit, cu o pereche de Google Glass pe ochi, în timp ce în căștile mele Beats by Dr. Dre urlă Skrillex. Ei nu fac asta. Le place să descopere artiști noi, uneori glumesc pe seama lor și alteori sunt curioși să afle cine e Paul McCartney. Iar noi îi urâm. Cândva obișnuiam să cred că oamenii care nu ascultă doar Guns N Roses și Pink Floyd sunt proști și nu merită să îmi pierd timpul cu ei. Între timp, am înțeles că a fi snob e tot un fel de incultură. Și că snobii sunt mult mai proști decât cei pe care nu ascultă Nirvana și GNR.

Să îi numești pe copiii de 12-13 ani ignoranți doar pentru că nu știu (încă) cine e Paul McCartney e – în sine – un lucru ignorant. Înseamnă, în ultimă instanță, să ignori felul în care funcționează media și să ignori realitatea – și-anume – că puștii ăștia pur și simplu reacționează la lumea pe care o construiești în jurul lor.

Cât despre mine, nici eu nu știu cine e Paul McCartney ăsta care a acceptat o colaborare cu Kanye West, eu cunosc doar un Sir Paul, unul căruia i-ar fi stat mai bine și a cărui voce ar fi sunat fantastic doar alături de cea a unor băieți no name din Liverpool. Așa că, în final, și eu sunt o ignorantă. Nu prea știu cine e Paul McCartney ăsta care cântă cu Kanye.

Gabriela Bădica este reporter la one.ro, parte a Mediafax Group

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța